Când o greșeală medicală devine malpraxis

Când o greșeală medicală devine malpraxis

1. Definirea malpraxisului-între teoria juridică și realitatea medicală.

În legislația românească, malpraxisul este reglementat prin intermediul Legii nr. 95/2006 și se referă la orice eroare profesională produsă în exercitarea actului medical, care conduce la un prejudiciu pentru pacient. Definiția legală pune accentul pe două elemente: încălcarea standardelor medicale și existența unui prejudiciu direct cauzat pacientului.

Din punct de vedere teoretic, acesta poate fi definit astfel: malpraxisul reprezintă fapta profesionistului din domeniul sănătății care, prin neglijență, imprudență, neatenție sau încălcarea regulilor profesionale, provoacă pacientului un prejudiciu ce putea fi evitat prin respectarea standardelor de bună practică medicală.

Principala sursă de reglementare o reprezintă Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare. Pe lângă aceasta, se aplică și dispozițiile generale ale Codului Civil, privind reglementări referitoare la răspunderea delictuală pentru fapta proprie, articolul 1357 și următoarele, cum ar fi articolul articolul 1373 privind răspunderea comitenților pentru fapta prepușilor. De asemenea, sunt aplicabile și dispozițiile Codului Penal, în cazul în care fapta constituie infracțiune, ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă.

2. Diferența dintre eroarea medicală și malpraxis.

Una dintre cele mai mari confuzii ale publicului este reprezentată de identificarea automată a oricărei evoluții nefavorabile cu malpraxisul. În realitate, nu orice rezultat nedorit este consecința unei greșeli profesionale. Medicina nu este o știință exactă, unele riscuri fiind inevitabile, cunoscute și asumate prin consimțământul informat. O eroare medicală devine malpraxis doar dacă există o abatere de la conduita medicală normală, se produce un prejudiciu concret, legătura dintre faptă și prejudiciu este dovedită.

3. Elementele constitutive ale malpraxisului

Pentru ca o faptă să fie calificată drept malpraxis și să atragă răspunderea juridică, trebuie îndeplinite cumulativ patru elemente esențiale, similare condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale:

• Fapta ilicită (eroarea profesională)

Aceasta constă într-o acțiune sau inacțiune a personalului medical care încalcă standardul de îngrijire medical general acceptat.

Atunci când ne referim la standardul de îngrijire, nu este vorba despre performanța celui mai bun medic, ci despre nivelul de competență si diligență pe care un profesionist medical de aceeași pregătire și specialitate, plasat în aceleași condiții, l-ar fi manifestat.

Personalul medical răspunde și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea și consimțământul informat, potrivit articolului 653, alin. (2) din Legea 95/2006.

• Prejudiciul

Pacientul trebuie să fi suferit un prejudiciu real, care poate fi material, cum ar fi pierderi financiare, costuri suplimentare de tratament sau moral, suferințe fizice și psihice, atingere adusă integrității corporale, vieții, sănătății sau demnității.

• Vinovăția

Personalul medical trebuie să fi acționat cu vinovăție sub forma neglijenței, imprudenței (culpa) sau din lipsă de cunoștințe. În general, medicul are o obligație de diligență, să depună toate eforturile conform standardului și nu o obligație de rezultat, nu poate garanta vindecarea.

• Raportul de cauzalitate

Raportul de cauzalitate reprezintă elementul cel mai dificil de dovedit: reclamantul (pacientul sau succesorii acestuia) trebuie să facă dovada existenței unei legături directe și certe între fapta ilicită imputată medicului și prejudiciul suferit. În situația în care medicul a acționat cu neglijență, însă prejudiciul s-ar fi produs oricum ca urmare a evoluției naturale a bolii, nu poate fi angajată răspunderea civilă pentru malpraxis.

4. Procedura de sesizare și despăgubire

Procedura de stabilire inițială a existenței unui caz de malpraxis se desfășoară în fața Comisiei de Malpraxis, care funcționează conform Regulamentului din 6 noiembrie 2006 de organizare și funcționare a comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, fiind o procedură administrativă, prealabilă, dar neobligatorie pentru sesizarea instanței de judecată.

Obținerea despăgubirilor nu se face simplu, ci printr-o cerere care necesită o acțiune în justiție care să dovedească, dincolo de orice îndoială, legătura dintre greșeala medicului și suferința pacientului. Odată depusă cererea de chemare în judecată, aceasta nu se adresează doar medicului pentru a asigura o recuperare completă a daunelor, ci se adresează la trei pârâți în general: medicul, care este obligat la plată în temeiul faptei sale ilicite, asigurătorul medicului și unitatea medicală care este chemată în judecată în calitate de comitent, răspunzând conform articolului 1373 din Codul Civil pentru greșeala angajatului său, în calitate de prepus.

• Procesul de obținere a despăgubirilor

Demersul de recuperare a despăgubirilor rezultate dintr-un act de malpraxis medical impune o abordare juridică bazată pe probe solide.

 În vederea inițierii procedurii, persoana vătămată sau succesorii legali trebuie să constituie un dosar care să cuprindă toate înscrisurile medicale relevante, un raport de expertiză medico-legală care să ateste existența culpei personalului medical, stabilirea prejudiciului suferit și demonstrarea legăturii de cauzalitate.   

Privind obținerea efectivă a compensației, aceasta se poate realiza prin doua modalități distincte. O primă variantă este reprezentată  de soluționarea amiabilă, care poate fi realizată prin intermediul negocierii directe cu unitatea medicală sau cu medicul vizat. Cu ajutorul unei tranzacții agreate de ambele părți, se poate ajunge la o decontare accelerată a sumelor, evitând astfel un proces îndelungat.

O a doua variantă este acțiunea în instanță, care oferă o evaluare imparțială a întinderii daunelor.  Aceasta presupune inițierea unui litigiu civil, în absența unui acord amiabil. În această etapă, instanța de judecată va evalua întinderea prejudiciului, care cuprinde atât daunele de natură patrimonială, cât și daunele de natură morală.

Indiferent de calea aleasă, demersul de obținere a despăgubirilor în caz de malpraxis, este unul bazat pe probă științifică și rigurozitate din punct de vedere juridic. 

5. Tipurile de răspundere juridică privind malpraxisul medical

Sistemul juridic românesc este fundamentat pe principiul potrivit căruia orice încălcare a normelor de drept atrage o formă specifică de răspundere, scopul final fiind restabilirea ordinii de drept si repararea prejudiciilor.

• Răspunderea administrativă în cazurile de malpraxis medical

Răspunderea administrativă în materia malpraxisului medical este reglementată în principal de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care instituie o procedură administrativă specială de analiză a actelor medicale. Conform dispozițiilor legale, evaluarea administrativă se realizează de Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, organizată la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene.

Această comisie are competența de a analiza reclamațiile privind posibile cazuri de malpraxis, de a solicita dosarul medical, de a audia părțile și de a dispune efectuarea de expertize de specialitate. Rolul acestei comisii este acela de a constata existența sau inexistența unei erori medicale și de a formula un raport tehnic care poate fundamenta acțiunile, neavând competența de a aplica sancțiuni direct.

• Răspunderea civilă în cazurile de malpraxis medical

Răspunderea civilă intervine în situația în care personalul medical, printr-un act sau o omisiune, cauzează un prejudiciu pacientului privind exercitarea actului medical. Răspunderea civilă poate fi angajată atât la nivelul medicului, cât și al unității sanitare, care răspunde solidar pentru faptele personalului său. 

Aceasta este reglementată de Legea nr. 95/2006 în cadrul art. 653-658 și de Codul Civil, analizând dispozițiile privind răspunderea delictuală și contractuală.

• Răspunderea civilă delictuală în cazurile de malpraxis medical

Această formă de răspundere este reglementată de articolul 1349 din Codul Civil și intervine în momentul în care prejudiciul suferit de pacient este consecința unei fapte ilicite săvârșite independent de orice raport contractual direct între pacient și medic. Delictul se poate manifesta prin intermediul încălcării normelor profesionale, nerespectarea protocoalelor, imprudență, neglijență, lipsa diligenței sau efectuarea unui act medical fără consimțământ informat. Pacientul trebuie să dovedească existența prejudiciului, fapta ilicită, legătura de cauzalitate .

Răspunderea delictuală este considerată a fi cea mai întâlnită formă în cazurile de malpraxis, fiind aplicabilă inclusiv atunci când pacientul nu are contract direct cu medicul.

• Răspunderea civilă contractuală în cazurile de malpraxis medical

Răspunderea civilă contractuală își are reglementarea în Codul Civil, art. 1350 și, de asemenea, în Legea nr. 95/2006. Aceasta intervine în momentul în care prejudiciul suferit de pacient decurge din neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau întârzierea executării obligațiilor asumate prin contractul de servicii medicale. Neîndeplinirea acestor obligații constituie executarea necorespunzătoare a contractului, atrăgând răspunderea contractuală.

Spre deosebire de răspunderea delictuală, în materie contractuală existența prejudiciului este prezumată în anumite situații, iar culpa poate fi prezumată, medicul având obligația de a demonstra executarea corespunzătoare a contractului.

• Răspunderea disciplinară în cazurile de malpraxis medical

Răspunderea disciplinară intervine pentru abateri de la normele deontologice prevăzute de Codul de deontologie medicală și a regulilor de bună practică medicală, pentru nerespectarea protocoalelor medicale, a regulilor profesionale sau a obligațiilor prevăzute de lege. Sesizarea se adresează Colegiului Medicilor, care investighează faptele prin comisiile de disciplină și audiază părțile implicate.

Aceasta are un caracter profesional, fiind sancționată de Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor, fiind foarte important de subliniat faptul că răspunderea disciplinară este independentă de răspunderea civilă, penală sau administrativă. Medicul poate fi sancționat disciplinar, chiar dacă, în plan civil, prejudiciul nu a fost încă stabilit.

Sancțiunile privind răspunderea disciplinară sunt reglementate de art. 455 din Legea 95/2006, având un rol preventiv, protejând astfel siguranța pacientului și reputația profesiei medicale. Acțiunea disciplinară poate fi pornită in termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile.

• Răspunderea penală în cazurile de malpraxis medical

Răspunderea penală intervine atunci când fapta medicului depășește sfera greșelii profesionale și întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Neglijența, imprudența sau nerespectarea protocoalelor medicale pot genera urmărirea penală dacă au produs vătămări grave sau decesul pacientului.

Acest tip de răspundere nu este reglementată în mod expres în Legea nr. 95/2006. Angajarea răspunderii penale pentru faptele medicale care constituie infracțiuni se realizează pe baza Codului Penal. Prin intermediul legii sănătății este comunicat doar faptul că răspunderea civilă nu exclude răspunderea penală atunci când fapta constituie infracțiune.

Mai multe detalii despre cum răspund penal cadrele medicale puteți găsi cu ajutorul următorului articol: https://stanila.law/raspunderea-penala-a-functionarilor-publici-si-a-functionarilor-publici-asimilati/

• Obligația de asigurare de malpraxis (răspundere prin asigurare)

Obligația de asigurare pentru malpraxis reprezintă un pilon esențial al sistemului de protecție juridică în domeniul medical. Potrivit Legii nr. 95/2006, toți profesioniștii din domeniul sănătății care exercită activități medicale sunt obligați să încheie o poliță de asigurare de răspundere civilă profesională, înainte de începerea activității. Această obligație are caracter legal, neputând fi înlăturată sau negociată.

Scopul principal al asigurării este acela de a acoperi prejudiciile produse pacienților prin acte de malpraxis. Răspunderea medicului este, astfel, menținută de un mecanism financiar menit să garanteze repararea prejudiciului fără a fi afectat patrimoniul profesionistului medical, în măsura în care prejudiciul se încadrează în condițiile poliței.

Neîndeplinirea obligației de asigurare atrage răspunderea disciplinară în raport cu Colegiul Medicilor și interdicția de a exercita profesia până la încheierea poliței. În cazul lipsei asigurării, medicul răspunde în mod direct și integral cu propriul patrimoniu pentru prejudiciile produse.

În concluzie, malpraxisul medical reprezintă un domeniu juridic complex, situat la intersecția dintre dreptul civil, dreptul penal, normele administrative și exigențele profesiei medicale. Răspunderea personalului medical și a unităților sanitare este conturată prin intermediul unui ansamblu riguros de reguli, iar pacientul prejudiciat trebuie să parcurgă etape procedurale precise și să cunoască temeiurile legale aplicabile.

În fața unui prejudiciu de natură medicală, o analiză juridică atentă și corect structurată devine esențială pentru stabilirea adevărului și obținerea despăgubirilor cuvenite.

STĂNILĂ-Attorneys at Law, cu sediul principal în București și un sediu secundar în Alba-Iulia este o casă de avocatură dedicată oferirii de servicii juridice de înaltă calitate. Cabinetul nostru de avocatură oferă consultanță juridică specializată în litigii de malpraxis medical, rigoare juridică și o abordare strategică. Intervenția promptă a unui avocat specializat poate face diferența între un demers incert și unul fundamentat în mod temeinic.