Impozitul pe dividende în 2025–2026: revenirea la cota de 16% și efectele în lanț

Prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 699 din 25 iulie 2025, Guvernul a stabilit o nouă etapă de majorare a impozitului pe dividende, aplicabilă de la 1 ianuarie 2026. Cota urcă de la 10% la 16%, revenind la nivelul utilizat anterior anului 2016.
Această modificare, justificată prin necesitatea consolidării bugetare și a alinierii la principiul echității fiscale, readuce în discuție vechiul echilibru dintre impozitarea veniturilor de capital și cea a veniturilor salariale, afectând direct persoanele fizice și asociații minoritari.

Analiză juridică

Potrivit art. 43 alin. (2) Cod fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 141/2025, „impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de 16% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul”.
Totodată, art. 97 alin. (7) Cod fiscal, în forma actualizată, confirmă aplicarea aceleiași cote de 16% pentru dividendele primite de persoane fizice, menținând regula impozitării finale la sursă.

Deși creșterea cotei reprezintă o schimbare numerică semnificativă, regimul juridic fundamental al impozitului pe dividende nu se modifică. Mecanismul de calcul, termenul de declarare și momentul plății rămân identice. În plus, rămâne valabilă scutirea aplicabilă veniturilor din dividende între persoane juridice române, în temeiul art. 43 alin. (4) Cod fiscal – atunci când societatea beneficiară deține minimum 10% din capitalul social al entității plătitoare, pentru o perioadă de cel puțin un an.

Această scutire reflectă transpunerea Directivei 2011/96/UE privind regimul fiscal comun al societăților-mamă și filialelor, asigurând evitarea dublei impuneri economice a profitului distribuit în cadrul grupurilor. Astfel, creșterea cotei afectează în principal dividendele distribuite persoanelor fizice rezidente și acționarilor nerezidenți din state fără tratate de evitare a dublei impuneri favorabile.

În ceea ce privește dimensiunea internațională, tratatele bilaterale rămân aplicabile potrivit art. 1 alin. (3) Cod fiscal, care prevede prevalența tratatelor internaționale asupra legislației interne. Astfel, statele cu care România are convenții de evitare a dublei impuneri pot menține cote reduse (de regulă între 5% și 10%), în funcție de deținerea minimă a capitalului și durata acesteia.

Din perspectivă procedurală, Codul de procedură fiscală menține obligația organului fiscal de a asigura aplicarea unitară și legalitatea impunerii, conform art. 4 și art. 5 din legea nr. 207/2015. Astfel, în ciuda modificărilor materiale, mecanismul de conformare și raportare fiscală nu se modifică substanțial.

Efecte practice

Efectele revenirii la cota de 16% se resimt diferit în funcție de categoria contribuabilului:

• Pentru persoanele fizice rezidente, creșterea cotei marchează o dublare a sarcinii fiscale față de nivelul din 2024 (8%) și o creștere de 60% față de cea aplicabilă în 2025 (10%). În consecință, distribuțiile de profit din anul 2025 devin mai avantajoase decât cele amânate pentru 2026.

• Pentru societățile comerciale, regimul de scutire rămâne neschimbat, asigurând neutralitatea fiscală a redistribuirii interne de profituri.

• Pentru investitorii nerezidenți, importanța tratatelor de evitare a dublei impuneri crește semnificativ, întrucât acestea pot tempera efectul cotei interne de 16%.

Astfel, deși Legea nr. 141/2025 produce un impact bugetar imediat prin majorarea cotei, sistemul menține o coerență juridică și conceptuală cu regimul fiscal anterior.

Concluzii

Majorarea impozitului pe dividende la 16% reprezintă o revenire la paradigma fiscală pre-2016, fără a altera principiile fundamentale ale sistemului. România păstrează modelul european de evitare a dublei impuneri și cadrul procedural stabil al raportării fiscale.

În esență, schimbarea aduce o creștere de sarcină fiscală, dar nu o schimbare de natură juridică. Impozitul pe dividende rămâne o formă de prelevare finală, aplicată în momentul distribuirii, cu respectarea acelorași reguli de declarare, scutire și aplicare a tratatelor internaționale.

Actualizat la 6 octombrie 2025

— Articol redactat de echipa STĂNILĂ Attorneys at Law – departamentul de drept fiscal.