Executarea silită ANAF: procedură, etape și drepturile contribuabilului

Executarea silită fiscală reprezintă instrumentul prin care statul, prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), asigură recuperarea creanțelor bugetare neachitate voluntar.
Într-un context economic caracterizat de creșterea restanțelor fiscale și intensificarea controalelor, executarea silită ANAF 2025 a devenit o procedură tot mai frecventă, aplicată atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice.

Totuși, Codul de procedură fiscală stabilește garanții importante pentru contribuabil: orice măsură de executare trebuie să respecte principiile legalității, proporționalității și transparenței. În absența acestora, actele emise de organul fiscal pot fi anulate.

1. Temeiul legal și condițiile declanșării executării silite

Potrivit art. 226 alin. (1) Cod de procedură fiscală, executarea silită se poate începe numai dacă:

• creanța fiscală este certă, lichidă și exigibilă;

• debitorul nu a achitat suma datorată în termenul legal stabilit prin titlul de creanță;

• titlul de creanță este executoriu, potrivit legii.

Titlul de creanță poate fi:

• o decizie de impunere emisă de organul fiscal;

• o declarație fiscală depusă de contribuabil, care are valoare de titlu executoriu conform art. 226 alin. (2) C.proc.fisc.;

• alte acte administrative prin care s-a stabilit o obligație fiscală (ex: decizii de regularizare, accesorii, hotărâri judecătorești).

Înaintea declanșării executării, organul fiscal este obligat să transmită contribuabilului somația de plată, act premergător fără de care executarea este nulă de drept. Somația acordă un termen de 15 zile pentru plată voluntară.

2. Formele executării silite

Codul de procedură fiscală reglementează mai multe forme de executare, în funcție de natura bunurilor și veniturilor urmărite:

a) Poprirea (art. 230–242 Cod procedură fiscală)

Este cea mai utilizată metodă. ANAF poate înființa poprire asupra:

• conturilor bancare;

• veniturilor salariale;

• sumelor datorate de terți debitorului.

Poprirea se instituie printr-o adresă de înființare comunicată atât băncii, cât și contribuabilului. De la data comunicării, sumele existente în conturi sunt indisponibilizate automat.
Important: în baza art. 236 alin. (13) C.proc.fisc., instituțiile de credit au obligația de a bloca conturile în termen de cel mult o zi lucrătoare de la primirea adresei.

Există totuși excepții: nu pot fi poprite sumele destinate salariilor, pensiilor până la un anumit plafon, ajutoarelor sociale și alocațiilor pentru copii.

b) Sechestrul și valorificarea bunurilor mobile (art. 244–251)

În cazul în care debitorul nu deține fonduri în conturi, organul fiscal poate proceda la sechestrarea bunurilor mobile(autovehicule, echipamente, stocuri).
Procesul se desfășoară prin:

1. întocmirea procesului-verbal de sechestru;

2. evaluarea bunurilor;

3. valorificarea lor prin licitație publică sau vânzare directă.

c) Executarea asupra bunurilor imobile (art. 252–263)

Ultima etapă este sechestrul imobiliar, aplicat asupra terenurilor și clădirilor aflate în proprietatea debitorului.
După înscrierea sechestrului în Cartea Funciară, bunul devine indisponibil, iar ANAF poate organiza licitație publică pentru valorificare.

3. Drepturile contribuabilului în procedura de executare

Codul de procedură fiscală asigură contribuabilului o serie de garanții legale, chiar și în etapa de executare:

• Dreptul la informare (art. 9 C.proc.fisc.) – contribuabilul trebuie să fie notificat prin somație și prin toate actele de executare.

• Dreptul de a formula contestație la executare (art. 260–261) – în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de actul contestat. Contestația se depune la instanța de contencios fiscal competentă.

• Dreptul de a solicita suspendarea executării – în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dacă debitorul depune o garanție.

• Dreptul de a beneficia de eșalonare la plată (art. 184–193 C.proc.fisc.) – pentru creanțele fiscale certe, dacă debitorul dovedește dificultăți temporare de lichiditate.

Este esențial de subliniat că, în toate cazurile, executarea trebuie să respecte principiul proporționalității prevăzut de art. 5 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Organul fiscal nu poate aplica măsuri mai oneroase decât este necesar pentru recuperarea sumei datorate.

4. Suspendarea și încetarea executării silite

Executarea silită se suspendă în următoarele situații:

• pe durata soluționării contestației la executare, dacă s-a dispus suspendarea de către instanță;

• în perioada în care s-a aprobat o eșalonare la plată;

• dacă debitorul declară insolvența și aceasta a fost deschisă prin hotărâre judecătorească;

• în caz de erori evidente în titlul executoriu (de exemplu, sumă greșită sau creanță prescrisă).

Conform art. 263 C.proc.fisc., executarea încetează de drept dacă obligația fiscală a fost stinsă prin plată, compensare, anulare sau prescripție. Termenul general de prescripție a dreptului de a cere executarea este de 5 ani, calculați de la 1 ianuarie al anului următor celui în care a luat naștere creanța.

5. Practică și tendințe recente

În perioada 2025–2026, ANAF a anunțat prin comunicate oficiale o intensificare a măsurilor de executare în cazul contribuabililor cu restanțe semnificative, dar și o extindere a utilizării sistemelor electronice pentru înființarea popririlor (automatizare prin Spațiul Privat Virtual și Trezoreria Digitală).

În paralel, s-a accentuat controlul asupra persoanelor fizice cu venituri mari, prin verificări încrucișate între declarațiile de avere și fluxurile bancare, în baza art. 138 și urm. C.proc.fisc. privind verificarea situației fiscale personale.

Concluzii

Procedura de executare silită ANAF este un mecanism legal, nu o sancțiune, dar aplicarea sa trebuie să respecte principiile fundamentale ale dreptului fiscal: legalitate, proporționalitate și transparență.

Deși eficientă din perspectiva recuperării creanțelor, executarea fiscală devine adesea o zonă de conflict juridic, mai ales când măsurile sunt aplicate fără respectarea formalităților prealabile.
Pentru contribuabili, gestionarea corectă a comunicărilor ANAF, solicitarea documentelor justificative și exercitarea la timp a dreptului de contestație reprezintă instrumentele juridice esențiale de protecție.

În concluzie, controlul fiscal și executarea silită nu trebuie privite ca acțiuni punitive, ci ca expresii ale administrării coerente a obligațiilor fiscale – cu condiția respectării stricte a legii și a drepturilor contribuabilului.

— Articol redactat de echipa STĂNILĂ Attorneys at Law – departamentul de drept fiscal.