Evaziunea fiscală în 2025: ce fapte constituie infracțiune și ce rămâne contravenție

Noțiunea de evaziune fiscală se situează la granița delicată dintre dreptul fiscal și cel penal. În România, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale stabilește o serie de fapte care, prin gravitatea lor, depășesc sfera erorii contabile sau a neconformării administrative și intră în zona penală.

Totuși, nu orice abatere de la normele fiscale constituie infracțiune. O parte semnificativă a faptelor de neconformare — cum ar fi întârzierile declarative, omisiunile minore sau erorile de evidență — rămân contravenții, sancționate administrativ de Codul de procedură fiscală sau de Codul fiscal.

În 2025, granița dintre eroarea fiscală, abaterea contravențională și evaziunea penală devine tot mai clară, prin corelarea dintre pragurile valorice, intenția subiectivă și conduita ulterioară a contribuabilului.

1. Cadrul legal: Legea nr. 241/2005 și Codul de procedură fiscală

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală fapta de a ascunde sursa impozabilă sau taxabilă, de a omite evidențierea veniturilor ori a operațiunilor impozabile, de a evidenția cheltuieli fictive sau de a distruge documente contabile, atunci când acestea sunt săvârșite cu intenția de a sustrage contribuabilul de la plata obligațiilor fiscale.

În schimb, Codul de procedură fiscală (art. 336–342) sancționează contravențiile fiscale, precum:

• nedepunerea la termen a declarațiilor fiscale;

• neînregistrarea fiscală;

• refuzul de a prezenta documente la control;

• evidențierea eronată a operațiunilor fără scop fraudulos.

Astfel, delimitarea esențială este dată de elementul subiectiv (intenția de fraudare) și de valoarea prejudiciului.

2. Ce constituie infracțiune de evaziune fiscală

Conform art. 9 din Legea nr. 241/2005, sunt considerate infracțiuni următoarele fapte:

1. Ascunderea sursei impozabile sau taxabile – de exemplu, nedeclararea unor venituri reale din activitate economică, utilizarea de firme „fantomă” sau facturi false pentru diminuarea bazei de impozitare.

2. Evidențierea de cheltuieli fictive – înscrierea în contabilitate a unor cheltuieli inexistente, pentru reducerea artificială a profitului impozabil.

3. Nereținerea sau neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, de exemplu impozitul pe salarii, CASS sau CAS (art. 6 din lege).

   • Această faptă se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, dar nu se pedepsește dacă integralitatea sumelor este achitată în termen de 60 de zile de la notificare (mecanismul de clemență introdus în 2023).

4. Folosirea de acte contabile false – emiterea sau utilizarea de facturi fictive pentru justificarea unor deduceri sau rambursări de TVA necuvenite.

5. Sustragerea de la verificările organelor fiscale – refuzul de a permite controlul, mutarea documentelor sau distrugerea evidențelor.

6. Nedeclararea intenționată a veniturilor obținute în România de către persoane juridice nerezidente – faptă care, potrivit modificărilor din 2024, intră în sfera evaziunii transfrontaliere.

Pragurile valorice

După modificările aduse prin Legea nr. 55/2023 și OUG nr. 130/2024, pedepsele se aplică proporțional cu valoarea prejudiciului:

• până la 100.000 euro – pedeapsa este amenda sau închisoarea de la 1 la 5 ani;

• peste 100.000 euro – închisoare de la 3 la 10 ani;

• peste 500.000 euro – închisoare de la 5 la 15 ani.

În toate cazurile, dacă prejudiciul și accesoriile sunt achitate integral înainte de pronunțarea hotărârii definitive, pedeapsa poate fi redusă la jumătate sau se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.

3. Ce rămâne contravenție fiscală

Contravențiile fiscale sunt abateri administrative, fără intenție de fraudă, sancționate de ANAF prin procese-verbale de contravenție.
Cele mai frecvente sunt reglementate de art. 336–341 Cod procedură fiscală și art. 336 Cod fiscal:

• nedepunerea declarațiilor fiscale la termen – amenda între 1.000 și 5.000 lei pentru persoane juridice;

• neîndeplinirea obligației de înregistrare fiscală (neînscriere în scopuri de TVA, nedeclarare sediu secundar) – amenda între 2.000 și 10.000 lei;

• refuzul de a furniza documente la control – amenda între 3.000 și 25.000 lei;

• neemiterea bonului fiscal sau a facturii, în cazul contribuabililor care utilizează case de marcat – amenda între 10.000 și 20.000 lei, plus confiscarea sumelor nejustificate.

Aceste fapte nu implică intenția de a frauda bugetul de stat, ci doar neglijență, omisiune sau eroare.

Dacă, însă, aceeași faptă este dovedită ca fiind realizată cu scopul de a evita plata obligațiilor, ea se reclasifică penal.
De exemplu:

• neemiterea bonului fiscal → contravenție, dar emiterea de bonuri false → infracțiune;

• omisiunea declarării veniturilor → contravenție, dar înregistrarea de operațiuni fictive → infracțiune.

4. Elemente de delimitare: intenția, valoarea și conduita ulterioară

În doctrină și jurisprudență, delimitarea între contravenție și infracțiune se face pe baza a trei criterii principale:

De asemenea, art. 10 din Legea 241/2005 prevede expres că achitarea integrală a prejudiciului până la primul termen de judecată atrage reducerea pedepsei la jumătate sau chiar înlăturarea răspunderii penale.

5. Practică recentă

În 2024–2025, instanțele au continuat să aplice principiul proporționalității și să evite penalizarea excesivă a abaterilor minore.
Exemple relevante:

• ÎCCJ, decizia nr. 1712/2024 – neplata la termen a impozitelor reținute la sursă, urmată de achitare integrală în 30 de zile, nu a fost considerată evaziune fiscală, ci contravenție administrativă.

• Curtea de Apel București, decizia nr. 482/2025 – evidențierea unor cheltuieli fictive prin facturi false a fost calificată ca infracțiune de evaziune, deși valoarea prejudiciului era sub 100.000 lei, întrucât fapta a fost săvârșită cu intenție directă și prin fals în înscrisuri.

Concluzii

Delimitarea dintre contravenția fiscală și infracțiunea de evaziune fiscală se bazează pe intenție, gravitate și conduita contribuabilului.
Simpla neglijență declarativă sau întârzierea la plată nu constituie infracțiune. Evaziunea fiscală intervine doar atunci când există intenția de fraudare, dublată de ascunderea conștientă a veniturilor și de un prejudiciu semnificativ.

Prin modificările recente, legiuitorul a introdus un principiu de echilibru: contribuabilul care își corectează situația fiscală și achită prejudiciul nu este tratat ca infractor.
Astfel, sistemul fiscal românesc din 2025 se apropie de modelul european al răspunderii graduale, în care sancțiunea penală este ultima soluție, rezervată cazurilor de fraudă clară și intenționată.

— Articol redactat de echipa STĂNILĂ Attorneys at Law – departamentul de drept fiscal.