Contenciosul fiscal și executarea silită ANAF: două căi distincte de apărare juridică

În relația dintre contribuabil și administrația fiscală, disputele privind legalitatea actelor emise de ANAF pot apărea în două momente diferite:

1. în faza de stabilire a creanței fiscale, prin emiterea unei decizii de impunere sau de soluționare a contestației;

2. în faza de executare silită, prin aplicarea efectivă a măsurilor de recuperare a creanței.

Deși ambele situații implică acte administrative emise de autoritatea fiscală, căile de atac, termenele și instanțele competente diferă fundamental.
În 2025, aceste distincții sunt esențiale pentru alegerea corectă a mijlocului de apărare — fie prin acțiune în contencios administrativ-fiscal, fie prin contestație la executare.

1. Acțiunea în contencios administrativ-fiscal – contestarea titlului de creanță

Baza legală

Articolele 268–281 din Codul de procedură fiscală și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativreglementează procedura de contestare a actelor administrative fiscale (decizii de impunere, decizii de soluționare a contestației, refuzul de restituire etc.).

Etapele procedurale

1. Contestația administrativă fiscală (obligatorie)
   În termen de 45 de zile de la comunicarea actului fiscal, contribuabilul trebuie să depună contestație la organul emitent, potrivit art. 268 C.proc.fisc..
   Aceasta este o cale administrativă prealabilă, obligatorie — fără parcurgerea ei, acțiunea în instanță este inadmisibilă.

2. Acțiunea în contencios fiscal
   Dacă ANAF respinge sau nu soluționează contestația în termenul legal (6 luni), contribuabilul poate sesiza instanța de contencios administrativ și fiscal competentă (de regulă, tribunalul sau curtea de apel, în funcție de materie și valoare).

Obiectul și efectele acțiunii

Prin această cale se contestă fondul obligației fiscale — legalitatea și temeinicia titlului de creanță (impozit, TVA, accize, penalități). Instanța poate:

• anula actul administrativ fiscal (total sau parțial);

• dispune restituirea sumelor achitate nelegal;

• obliga ANAF la emiterea unui nou act conform hotărârii judecătorești.

Hotărârea instanței are efect definitiv asupra creanței fiscale, fiind opozabilă tuturor structurilor fiscale implicate.

Suspendarea executării actului fiscal

Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, contribuabilul poate solicita suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a cauzei, dacă prezintă o garanție și dovedește existența unui „caz bine justificat” și a unui „risc iminent de pagubă”.

2. Contestația la executare fiscală – apărarea împotriva măsurilor ANAF

Baza legală

Articolele 260–262 Cod de procedură fiscală reglementează contestația la executare, distinctă de contestația administrativă fiscală.

Aceasta nu vizează legalitatea titlului de creanță, ci modul de desfășurare a executării silite.

Termenul și competența

Contestația se poate formula în termen de 15 zile de la data la care contribuabilul a luat cunoștință de actul de executare (ex: somație, poprire, proces-verbal de sechestru).
Competența aparține instanței judecătorești de contencios administrativ și fiscal din raza sediului organului emitent al actului.

Obiectul contestației

Se pot contesta:

• lipsa condițiilor de executorialitate (creanță prescrisă, act necomunicat);

• absența somației prealabile (obligatorie conform art. 230 C.proc.fisc.);

• erori de calcul sau de identificare a debitorului;

• încălcarea principiului proporționalității (măsuri excesive față de cuantumul datoriei).

Contestația la executare nu suspendă de drept executarea, însă contribuabilul poate solicita suspendarea acesteia, în condițiile art. 14 din Legea 554/2004 sau prin depunerea unei garanții.

Efecte

Dacă instanța admite contestația, poate:

• anula actele de executare nelegale;

• dispune restituirea sumelor executate;

• opri executarea pentru bunurile sau conturile afectate.

Hotărârea nu anulează creanța fiscală în sine, ci doar măsurile de executare.

3. Tabel comparativ – diferențele esențiale

4. Interacțiunea dintre cele două proceduri

În practică, contribuabilul poate fi implicat simultan în ambele proceduri:

• contestă decizia de impunere în contencios fiscal, dar

• ANAF declanșează executarea silită înainte de soluționarea litigiului.

În acest caz, contribuabilul are dreptul să formuleze contestație la executare, fără ca aceasta să excludă acțiunea principală în contencios fiscal.
Cele două proceduri se derulează paralel, iar soluția în contencios fiscal poate determina, ulterior, anularea actelor de executare și restituirea sumelor executate.

Această separație procedurală este confirmată de jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (de exemplu, decizia nr. 2018/2023, secția de contencios fiscal), care a stabilit că executarea silită poate fi contestată independent de legalitatea titlului de creanță, atâta timp cât actele de executare sunt autonome juridic.

Concluzii

Apărarea împotriva actelor ANAF trebuie aleasă în funcție de natura și momentul actului contestat.

• Dacă este vorba despre conținutul obligației fiscale, soluția este acțiunea în contencios administrativ-fiscal, după parcurgerea procedurii prealabile.

• Dacă este vorba despre modalitatea de executare, calea corectă este contestația la executare.

Cele două proceduri sunt complementare, nu alternative, iar utilizarea lor corectă poate face diferența între o recuperare reușită a prejudiciului și o pierdere procedurală.

Într-un sistem fiscal tot mai activ și digitalizat, conformarea juridică și documentarea riguroasă a fiecărei etape rămân principalele garanții de protecție a contribuabilului.

— Articol redactat de echipa STĂNILĂ Attorneys at Law – departamentul de drept fiscal.